Clar de ceaţă

Este destul de dificil să vezi realitatea prin ceaţă, fum, geamuri şi alte cele, fără să ai confuzii şi iluzii. Totuşi problema apare când zările sunt clare şi te faci că nu vezi. Adică nu vezi ce se află fix în faţa ta şi te uiţi după ciori pe garduri.

Joc de umbre

Imaginile sunt mai vechi, de astă iarnă mai exact, dar cred că merită să le postez, mai ales că nu pot posta ceea ce am fotografiat în ultimele săptămâni.

Mai exact m-am apucat să fac un calendar pentru anul 2010. Nu vreau să schimb înşiruirea zilelor, doar să le fac mai atractive, va fi un calendar cu fete. Decente, bineînţeles.

Nu vreau să arăt pozele până nu le termin pe toate şi tipăresc calendarul. Sunt destul de entuziasmat de rezultatele obţinute până acum în direcţia asta şi am mai arătat câtorva persoane fotografiile, dar sincer aş vrea să nu le mai arăt nimănui, iar cine doreşte să le vadă, să vină la vernisajul expoziţiei cu fotografiile din calendar şi câteva pe deasupra. Că doar nu expun doar 12 poze! Apropo, am în plan un vernisaj deosebit.

p.s. calendarul va fi şi la vânzare, dacă doriţi să-l aveţi pe perete trebuie să mă anunţaţi din timp, nu vor fi prea multe exemplare.

Drapelul

Nu este 1 Decembrie, dar nu cred că avem nevoie de o anumită dată, pentru a fi patrioţi.

Fotografia am făcut-o pe dealul Tâmpei şi îmi place foarte mult cum au ieşit culorile, spre să vă placă şi vouă.

p.s. Postez imaginea la rezoluţie măricică, pentru a putea fi savurată pe deplin!

Verde crud şi zvonuri de ceaţă

Ascultam Vali Sterian - Nopţi şi mă uitam la o fotografie făcută în Anglia, care îmi place mult de tot.

A fost o luptă mare acolo, Vali cântă şi el tot despre crime şi o altă luptă, mult mai recentă. Rănile încă dor.

Prea multe războaie, prea mulţi oameni fără rost. Nu prea pot înţelege, cu toate că îmi place să văd filme medievale şi să mă joc jocuri războinice. În film, în joc, este virtual. Nu omor pe nimeni, dar în realitate, cum stau lucrurile în realitate?


Vali Sterian - Nopţi

Battel of Hastings

Nu-mi mai place acel oraş

Din start vreau să spun că rândurile de mai jos sunt strict o părere personală, apărută nu de mult timp, dar care prinde rădăcini adânci în mine, deci dacă nu suntem de acord, soarta.


După câteva luni, cred, am avut iarăşi drum în capitală. În ultimul timp mă feresc din ce în ce să mai ajung acolo. Nu-mi mai place acel oraş cu toate că are străzile pline de viaţă şi poţi fluiera liniştit pe trotuare fără să creadă cineva că eşti lunatic, spre deosebire de Ploieşti. Totuşi, nu-mi mai place acel oraş.

Are cele mai complete magazine, foto şi montane că altele nu mă prea interesează, acolo găsesc cartoane pe care să-mi lipesc măscăriile de poze şi cam orice altceva am nevoie. Ce să mai, un oraş complet, dar.. nu-mi mai place.

Problema a apărut acum câţiva ani. De la cadre largi, am început să caut detalii. Nu-mi mai plac mult imaginile de ansamblu, prefer să focalizez doar un subiect şi să-l izolez cumva de restul peisajului. Aşa şi cu acel oraş. Nu mai văd străzile pline de viaţă, cu toate că ele sunt, văd doar mizeria de pe ele şi scuipaţii de pe trotuar. Drumul dintre magazine nu mai este plin de entuziasm pentru mine, acum este plin de praf, de oameni grăbiţi şi de oameni mai lipsiţi de noroc, oameni nebăgaţi în seamă de mulţi, cu toate că toţi au covrigi în mână. Este păcat să ai un covrig şi să nu-l împarţi. Grâul, apa şi sarea sunt ale tuturor, nu doar ale celor cu bani, aşa cum vor să ne facă suveranii statului să credem.

Acum am un fluierat trist pe străzile nu de mult pline de viaţă. Merg grăbit de la magazin la magazin şi fug repede la gară să scap. Nu-mi mai place acel oraş.

Şi ca bonus, la dus, m-am întâlnit cu doi cunoscuţi, cunoscuţi vechi de ani de zile (şi nopţi). Am mai văzut artişti şi i-am mai văzut şi pe ei doi, dar de data asta parcă prea erau artişti.

Oameni de un aşa prost gust şi de o falsitate atât de mare nu am mai obervat. Orice ziceau era o replică de film sau teatru, cu accentul actorului respectiv bineînţeles. Orice remarcă era un citat, orice gest era controlat, oricare dintre ei este un om depersonalizat, adică un rahat.